GMS…

Grup Media Sud cică. Unii îi zic sicriu pe patru roți. Vrea să fie linia de transport Năvodari- Constanța gară (asta pentru că ăia de la RATC/JTA și/sau Mazăre sunt prea triști ca să se ocupe și de cetățenii de rând. Whatever…)

Șoferi de obicei nesimțiți, dacă ai abonament ești unul din cei mai nefericiți călători. Rezultatul pe care îl „obții” variază de la o simplă privire grețoasă a șoferului până la o ceartă serioasă (gen – „Ia coboară tu cu abonamentu că am deja prea multe”)

Problema ar fi că ei sunt plătiți pe comisioane. La abonamente au comision mic, iar la alea V.I.P. cred că au zero. Deci îi disperă numai cuvântul.

Altă parte „frumoasă” a transportului cu GMS-u sunt mașinile. D-alea șmechere. Dacă ești norocos și iei unu d-ăsta când plouă, că ești în mașină sau nu e cam tot aia. Nu de multe ori trebuia să îmi iau umbrela în GMS. Pentru că e șmecher, vorba aia.

Desigur, firma asta e plină de senzații tari. Vrei să știi cum e într-o mașină de Formula 1? Nimic mai simplu! 4 lei (!) la nea șoferu într-o oră de vârf (gen 12 dup-amiaza – 7 seara) și să vezi cum gonește ca vântul cu 130 la oră (pe care îi simți ca 310 mai degrabă).Sau poate ești și mai norocos, și prinzi unul care merge cu 1,3 km/h. (da, alergi mai repede de atâta). Și nu cumvaa să îi comentezi, că ți-o bagă pe aia cu „Am program de respectat”.

Trist, știu. Tragic chiar. Da asta e, până cineva de sus se trezește și face o linie de trasnport până la gară în care să nu care călătorii ca niște saci de cartofi, mai așteptăm. Vorba aia, la Sfântul Așteaptă…

 

Citește o carte!

Unul dintre motivele pentru care n-am mai scris pe blog în ultima perioadă a fost că m-am apucat să citesc. Nu bloguri. Cărți. Două chiar. Prima, M-am hotărât să devin prost, scrisă de Martin Page, prezintă povestea unui tip foarte inteligent, care vrea să se integreze într-o lume în care analiza concretă a lucrurilor, moralurile și deșteptăciunea sunt băgate sub preșul de la intrare, pentru a  face loc sexului, distracției de doi bani, opresiunii celor săraci, și toate alea. După ce reușește într-un final să se „integreze”, prietenii săi îl aduc la realitate, și își dă și el seama că mai bine stai deoparte decât să iei parte la circul plin de noroi.

A doua, De ce iubim femeile? de Mircea Cărtărescu. O colecție de povestiri de viață. Multe cu și despre femei. Multe foarte interesante (cel mai mult mi-a plăcut povestea din spatele Zarazei). Ultimul capitol, „De ce iubim femeile?” expune 3 pagini de motive pentru care iubim femeile:

Pentru că sunt frumoase. Pentru că nu se uită la meciuri. Pentru că nu înjură. Pentru că replicile de agățat li se par niște idioțenii. Pentru că nu plesnesc pe fund decât în reclame.

Astea sunt doar câteva dintre ele, cele care mi-au venit în minte cel mai repede.

Vă recomand să le citiți, sunt superbe. Keep you posted

Dedeman… 2

După primele porcării absolut idioate gen „Dragostea nu ține de cald, însă boilerul electric nu-știu-care da!”, Dedeman revine în forță cu o nouă serie de debitări îndobitocești mediatice. Exemplu sublim:

De fiecare dată când îl întrebi unde a fost se uită pe pereți? Schimbă măcar vopseaua!

Ăla care nu vede idioțenia pură din acest „slogan” ori e prost, ori se preface că e deștept.

De ce mă intrigă chestia asta cu reclamele de la Dedeman? Ar fi O.K. dacă ar apărea doar printr-un afiș sau două, ca majoritatea reclamelor normale la cap. (Cele de la Coca-Cola cu 3L+1L cadou îmi vin în minte.. reclamă de bun gust ) Dar răhățișurile astea de la derdeliman au împânzit toată Constanța. Până și tembelizorul au infectat. (Nenea CNA, ce faceți domne?) De internetul susținut prin advertising nici nu mă obosesc să mai zic.

Îmi doresc ca tipul care a conceput porcăriile astea să moară în chinuri groaznice. O bătaie de bici pe spate pentru fiecare neuron ce mi-a murit uitându-mă (involuntar!) la prostiile astea. He deserves it!

Money

Banii vorbesc, right? Oriunde te uiți, trebuie să dai bani. Până și diplomele se iau așa. În ziua de azi, dacă n-ai bani, ești un nimeni.

Dacă stai puțin și te gândești, banii nu au nici o valoare practică. Valoarea pe care le-o dăm noi este una imaginară. Ce sunt banii de fapt?

1.Bancnote

Adică, niște bucăți de hârtie/plastic mai fancy. Prin fancy se înțelege un design mai colorat,un nea șpilberg desenat pe ei și niște benzi mai șmechere care apar doar când ții bancnota într-o anume poziție.

Valoare practică: Zero. Sau mă rog, valoarea hârtiei/plasticului din care sunt făcuți. Nu depășesc oricum valoarea unei pietre șlefuite.

Valoare imaginară: Poate varia de la o sumă infimă (gen o gumă de mestecat – bancnota de 1 leu) la sume mari (cum ar fi bancnota de 100 de dolari/500 euro – îți poți lua niște haine destul de frumoase de banii ăia)

2.Monezi/Monede

Înainte de toate, da, ambele forme sunt acceptate (monede,monezi). Ce sunt astea de fapt? Niște discuri de metal (aluminiu de obicei, se găsesc și din bronz sau alte metale ieftine) care au de obicei imprimată stema țării de proveniență pe o parte, și un personaj/ valoarea pe cealaltă.

Valoare practică: Mai mare decât a bancnotelor, și asta doar pentru că sunt făcute dintr-un material solid, ce își poate găsi folosință la devalorizarea monedei ( gen, dacă ai un picior mai scurt la scaun, doar n-o să pui 20 de bancnote sub el,corect? ) Metalul poate fi topit și reciclat, deci nu sunt chiar inutile.

Valoare imaginară: Mult mai mică decât a bancnotelor, ceva pe la 10-50% din valorile bancnotelor. Nu prea poți să îți cumperi mai nimic doar cu una-două monede.

3.Concluzii

Nu e ciudat? Deși valoarea practică a monedelor este mai mare, valoarea pe care o dăm noi monedelor este mai mică. Încă un argument împotriva banilor, și încă un fapt care arată că banii sunt o măgărie mare, și că tot trocul (read: schimb de valori, nu de bancnote cu valoare imaginară) oferă o valoare mai mare per schimb.

Numa bine!